Situația juridică a jocurilor de noroc din România

Industria jocurilor de noroc din România se află în continuă expansiune și cum din ce în ce mai multe cazinouri apar pe piață, credem că este relevant să aflăm ce se întâmplă din punct de vedere legal: care este cadrul în care activează operatorii de jocuri de noroc, precum și care sunt reglementările care se aplică. Este important să știi care sunt legile în vigoare pentru a ști ce drepturi și ce obligații ai, dar și pentru a ști ce trebuie să faci în cazul unei situații neplăcute în care ai fost înșelat sau abuzat de unul dintre operatorii de jocuri de noroc.

Ce este Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și ce rol are

În primul rând, trebuie să știi cine este maestrul de ceremonii în ceea ce privește jocurile de noroc. Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este cel care ia decizii, dă ordine și instrucțiuni. Ca s-o spunem în cuvinte cât mai simple, ei sunt cei care organizează și controlează activitatea din domeniu.

ONJN este o instituție care se află în subordinea Guvernului României și care a fost înființată în 2013, dar care a început să funcționeze d-abia la vreo doi ani după. De atunci, orice operator care vrea să funcționeze legal și să ofere servicii pe piața din România, trebuie să obțină o licență de funcționare de la ONJN. Licența se acordă întâi temporar (1 an) și apoi definitiv (10 ani). Unul ditre site-urile de la noi din țară care are o licență definitivă este Unibet România.

Înainte să fie înființată această instituție, existau multe riscuri la care te puteai expune. Puteai juca oriunde și nu aveai garanția că platforma îți protejează datele sau că nu o să fii victima unei fraude. Acum situația s-a schimbat în totalitate.

Beneficii pentru jucători

Este important pentru jucători că OJCN deoarece oferă o serie de beneficii jucătorilor, de care poate mulți dintre noi nici nu suntem conștienți.

Evident că primul lucru la care te gândești (sau ar trebui) este siguranța ta. Ei bine, în cazul în care aceasta este pusă în pericol și ți se întâmplă o nedreptate, ai la cine să te plângi și să te și aștepți la o soluționare a problemei. Acum operatorii care nu respectă legile și își expun jucătorii unor situații compromițătoare (fie că este vorba de protecția ineficientă a datelor personale sau de evaziuni fiscale), pot și vor fi sancționați.

Pe deasupra, pentru a spori măsurile de siguranță, nu doar operatorii care oferă servicii de jocuri de noroc și pariuri trebuie să obțină licență de la ONJN. Acum și orice partener sau întreprindere care oferă servicii asociate domeniului trebuie să fie licențiat. Aici se încadrează cei care produc software-urile pentru jocuri, dar și cei care le distribuie, cei care se ocupă de gestiunea și găzduirea platformei, procesatorii de plăți și alți afiliați.

Site-urile trebuie să existe acum și în limba română așa că nu trebuie să-ți mai faci griji că nu înțelegi termenii și condițiile unui joc sau alte aspecte de pe site. În plus, acest lucru oferă o experiență mult mai  plăcută user-ului. Și mai mult, tot datorită reglementărilor impuse de ONJN, poți plăti pe toate site-urile licențiate folosind moneda națională ceea ce înseamnă că nu o să mai pierzi bani din cauza conversiei valutare și că vei avea parte de tranzacții mult mai rapide.

Ce legi trebuie să respecte jucătorii

Nu doar operatorii de servicii de noroc trebuie să respecte o serie de legi și reglementări, dar, pentru o bună funcționare a lucrurilor din domeniu, și jucătorii trebuie să-și asume anumite obligații.

Ca demersurile celor de ONJN să nu fie în zadar, și jucătorii de pe teritoriul României trebuie să parieze numai pe site-uri de jocuri de noroc licențiate de ONJN. Dacă vrei să te joci pe site-uri nelicențiate, noi spunem să te mai gândești încă o dată bine pentru că amenda este destul de usturătoare: între 5000 RON și 10.000 RON.

Și pentru că pariatul este o activitate care aduce bani, toate sumele pe care le câștigi sunt impozitate. Pentru fiecare retragere, trebuie să plătești un impozit de 1% (ceea ce nu este mult deloc), o dată pe an la ANAF. Probabil numai când auzi de taxe și impozite, îți vine să dai bir cu fugiții, mai ales că este o activitate pe care o faci din plăcere. Te asigurăm, însă, că este mult mai simplu decât pare și că nu o să-ți strice cheful de distracție. Tot ce trebuie să faci este să completezi un formular cu activitatea din anul precedent. Nu-ți pune încă mâinile în cap deoarece nu tu trebuie să reții de câte ori te-ai jucat și de câte ori ai retras bani. Operatorii de jocuri de noroc sunt obligați să-ți transmită un raport cu toate informațiile, pe baza căruia vei completa formularul la ANAF. Tot aici ar mai trebui să știi că nu sunt permise intrumentele de plată anonime și că toate depunerile și retragerile se fac folosind metodele de plată asigurate și acceptate de platformă.

Și poate cel mai important, ești obligat să-ți verifici identitatea. De aceea, cazinourile îți vor trimite un mail prin care te vor ruga să-ți confirmi contul, precum și să furnizezi o copie după un act de identitate valabil. Aceștia trebuie să aibă siguranța că se înregistrează numai persoane reale, evitând astfel riscul de fraudă. Legea prevede că dacă nu-ți verifici identitatea contului de pariuri în 30 de zile de la înregistrare, acesta va fi închis și îți vor fi retrași toți banii. Te sfătuim să o faci de la început pentru a nu avea parte de surprize neplăcute doar din neatenție.

Nu știm ce părere ți-ai făcut până acum sau câte din lucrurile de mai sus îți erau deja cunoscute, dar să știi că legislația României în ceea ce privește jocurile de noroc nu este deloc prost reglementată. Bineînțeles, există țări care stau mult mai bine ca noi, dar și țări în care situația este mult mai complicată. Momentan, România se află în curs de aliniere cu țări care servesc ca model în această industrie, precum Malta sau Marea Britanie. Așa că nu putem decât să ne bucurăm că suntem pe drumul cel bun!